Originea sarbatoririi lui 1 Martie 

Dupa ce s-a dus si luna februarie...mai intoarcem o fila din calendar...
Si vine primavara! Romanii sarbatoresc venirea primaverii intr-un mod unic, la inceputul lunii martie. Dupa vechiul calendar roman, 1 Martie era prima zi din an si se celebra sarbatoarea "Matronalia" la care se desfasurau serbarile lui Marte, zeul fortelor naturii, al primaverii si al agriculturii.


 An de an de 1 Martie ne recapatam speranta, optimismul, credinta in mai bine si sporul in toate. Martie este momentul in care oamenii incep sa caute primul ghiocel, ca semn al venirii primaverii cu adevarat. Acum frigul incepe sa se impleteasca cu razele soarelui, intunericul cu lumina si dupa o iarna grea cu omat mare invinge viata, primavara, soarele. Acest triumf al reinvierii si regenerarii este invocat prin Martisorul pe care-l daruim celor dragi, ca mic semn ce ne dorim sa le aduca fericire si noroc.

Probabil toti stiu ca de 1 Martie daruim martisoare sau primim mici simboluri ale primaverii, martisoarele, dar probabil putini dintre noi cunosc povestea martisorului ori s-au intrebat ce simbolizeaza si de unde a pornit obiceiul ,,purtatul martisorului"...

Cine poarta martisoarele?Traditia martisorului

In cele mai multe zone ale tarii martisoarele sunt purtate de copii, domnisoare si doamne, dar in Moldova poarta martisoare si barbatii, daruite de prietene sau sotii.

Cine ofera martisoare?

Martisoarele pot fi oferite de oricine, dar cea mai mare bucurie o au copiii care ofera un martisor mamei, mai ales daca acesta a fost facut chiar de ei.