Structurile antropologice ale martisorului

Obligatia rituala a etnologului este sa produca anual in timpul sarbatorii un discurs despre martisor. E platit s-o faca. Desigur, are libertatea sa scrie si sa vorbeasca despre materia si semnificatiile martisorului in orice zi slaba, fara marci rituale, dar i se pretinde sa apara in public chiar in zilele puternice, ca si cum fara prezenta domniei sale sarbatoarea n-ar fi intreaga. Exista oameni anonimi nenumarati care fac martisoarele, un numar imens de cumparatori si de purtatoare ale obiectelor din ce in ce mai bizare, dar se pare ca predica specialistului, asa zisa interpretare a actelor pe care ceilalti le executa in tacere, fara constiinta sensului, a devenit un constituent al sarbatorii. Gesturi si discursuri care compun ritualul. Fara stirea si de multe ori fara voia lui, etnologul este un actor al sarbatorii publice. De multe ori enunturile sunt rudimentare si evident stereotipe. Stereotipia nu este neaparat un semn al slabiciunii intelectuale a vorbitorului, ci o norma a vorbirii rituale canonice. Ziaristii intreaba la nesfarsit cu o candoare admirabila care sunt originile actelor absolut nedatabile, vor sa stie cum se practica obiceiul exact in zonele despre care nu stii nimic si trebuie sa eludezi intrebarea sau sa improvizezi. Ar fi o catastrofa sa apari in lume si sa declari ca nu stii sau nu te intereseaza. Ai distruge brusc esafodajul ritual. Tu trebuie sa stii si sa ne comunici intr-un mod concis si agreabil stiinta ta, doar de aceea ai fost instalat in functie. Pentru servicii publice, promte si ireprosabile. Oricum, noi te scoatem tocmai pe tine din anonimat. Tu, etnolog nenorocit, poti sa apari pe sticla cu numele tau, in timp ce autorii si purtatorii martisoarelor raman mereu in umbra, iar tu, fara ei, nici n-ai exista.

Am sa va spun acum un lucru scandalos, care pare sa fie o tradare. Martisorul stramosesc este de o mie de ori mai palid si mai neinteresant decat cel actual si la urma urmei difera radical de sarbatoarea noastra. Pentru noi exista martisorul ca dar erotic, colegial, familial, etc. fabricat din orice materie. Din carpa, din piatra, din aur, din piele, din carton, din flori presate sau paie, somptuos sau sarac, martisorul exploateaza in principiu orice materie naturala sau artificiala si orice combinatie a materiilor diferite. Nu stiu daca exista alte obiecte similare. Neinsemnat in sine, martisorul devine miraculos prin multitudine. E induiosator sa vezi o fata fara semnul sarbatorii pe piept, e caraghios sa vezi sani pavoazati cu zeci de martisoare parca ar fi maresali ai Uniunii Sovietice complet acoperiti de decoratii. Poti sa te gandesti la singuratate si la mandria celor iubite de multi, dar mult mai important mi se pare sa parcurgi drumul martisoarelor expuse, inca nepurtate, si sa vezi in masa enorma de lucruri miniaturale imaginarul colectiv etalat o data pe an, accesibil tuturor, fiindca inventarul tuturor obiectelor sclipitoare si marunte ar putea dezvalui cu relativa usurinta figurile emblematice si obsessive ale civilizatiei noastre, amuletele si talismanele, spaimele profunde si utopiile. Astept sa scrie cineva ‚ÄúStructurile antropologice ale martisorului‚ÄĚ.

Serban Anghelescu- etnolog